În contextul în care 21 de copii, care nu au fost vaccinați, au murit de rujeolă în ultimul an, Ministerul Sănătății a inițiat o lege a vaccinării prin care condiționează înscrierea la școală și grădiniță de carnetul de vaccinări.

Potrivit proiectului de lege, „în vederea asigurării dreptului la sănătate și la educație a tuturor copiilor și tinerilor, garantate de stat, înscrierea acestora într-o colectivitate de învățământ se va face numai după prezentarea documentelor care atestă efectuarea vaccinărilor obligatorii”. În caz contrar, părinții trebuie să prezinte un plan de recuperare sau adeverință că există contraindicații pentru imunizare, iar cine nu-și vaccinează copilul până la 3 ani poate fii acuzat de infracțiunea de rele tratamente.

Dr. Ana Culcer, medic primar pediatru și doctor în științe medicale, răspunde la câteva întrebări arzătoare ale părinților legate de acest subiect.

 

           1. Ce părere aveți despre noul val împotriva vaccinării?
Cred că e o mare greșeală să nu mai vaccinăm copiii pentru că o mulțime de personae neautorizate și care nu au lucrat niciodată în specialitatea medicală vin cu tot felul de recomandări și teorii. Vaccinurile sunt recomandate de Organizația Mondială a Sănătății și fieacre vaccin înainte de a fi pus pe piață este analizat și studiat cel puțin 2 ani. De când există vaccinuri au dispărut o mulțime de boli grave care ucideau milioane de copii pe toată planeta. Riscurile există și pentru țările în care nu mai există aceste boli datorită circulației populației pe glob. Când călătorim suntem expuși sau pot veni turiști cu afecțiuni care nu mai există în România.

Din experiența mea de medic cu peste 50 de ani de activitate vă pot spune că nu am avut reacții majore la vaccinare, în schimb am avut copii cu complicații grave sau chiar foarte grave mergând până la deces din lipsa vaccinării. Boli precum rubeolă, rujeolă, oreion, varicelă, infecții streptococice au făcut victime sau au lăsat copii cu handicap grav.

 

           2. Descrieți-ne perioada în care nu exista vaccin pentru poliomielita și copiii mureau sau rămâneau cu sechele.
Poliomelita este o boală extrem de gravă care afectează sistemul nervos ducând la paralizii, inclusiv paralizia mușchilor respiratorii cu deces. Sunt 3 virusuri care dau poliomelita A,B și C și în vaccinurile actuale sunt cuprinse toate 3. Ultima epidemie gravă în România a fost în 1957-58 când s-a lăsat cu numeroase decese și copii paralizați definitiv. Imediat după aceasta a apărut vaccinul antipoliomelitic oral care era separat pentru fiecare virus în parte. Dacă se omitea vaccinul pentru virusul A, de exemplu și făceai B și C puteai face boală cu virusul A. Vaccinul de acum este injectabil protejează împotriva tuturor celor 3 virusuri. În România nu mai există cazuri de poliomelita datorită vaccinării sistematice până în prezent. Este foarte important să înțelegem că există în continuare riscul de boală din cauza turiștilor sau a circulației românilor în afara granițelor.

 

           3. Cum ne sfătuiți să procedăm în cazul în care medical de familie nu dispune de vaccinul gratuit?
Din păcate, în ultimul an au fost deficiențe majore în aprovizionarea vaccinurilor pe programul național. În toată țară medicii de familie nu au destule vaccinuri și nu se poate respecta schema națională de vaccinare. Unii părinți pot să-și aducă vaccinurile din străinătate pe cont propriu dar trebuie avut grijă la condițiile de transport deoarece vaccinurile trebuie păstrate la frigider.

 

           4.  Și părinții care nu își permit vaccinurile din străînătate?
Din păcate nu pot decât aștepta reluarea programului național de vaccinare și evitarea contactului cu copiii bolnavi precum și a aglomerației precum mall-urile sau supermarket-urile.

 

           5. Cum procedăm dacă nu am vaccinat copilul la timp din lipsa vaccinurilor? Cum reluăm vaccinarea?
Depinde de intervalul dintre doze. Primul vaccin se făcea în maternitate. Acum înțeleg că nu se mai face în maternitate cel de hepatită B, cu excepția copiilor proveniți din mame purtătoare de visrus hepatitis B. Aceștia sunt grupa de risc major și se vaccineaza în spital. Dacă se sare vaccinul de 2 luni sau 4 luni și și se întârzie cu vaccinul mai mult de 3-4 luni decât era programat atunci trebuie reluat programul de vaccinari. Deci dacă ați făcut vaccinul de 2 luni și pe cel de 4 luni îl gășiți abia când copilul are 7 sau 8 luni atunci trebuie refăcut și cel de 2 luni. Dacă nu s-a găsit niciun vaccin la termen atunci începeți vaccinarea când se găsește vaccinul cu pauzele între ele recomandate de Ministerul Sănătății și medicul de familie.

 

           6.  În țară este epidemie de rujeolă. Când și cum ne vaccinăm importriva rujeolei. Dacă am avut rujeolă mai facem facem vaccinul?
Într-adevăr s-au înmulțit cazurile de rujeolă. O cauză este nevaccinarea copiilor ori din lipsa de vaccinuri ori din neîncrederea părinților în vaccinuri. Rujeola NU este o boală ușoară. Dă complicații precum meningite, encefaliate, bronhopneumonii grave, ades finalizate cu deces sau handicap neuromotor grav. Desigur că fiecare părinte crede că nu se va întâmpla copilului lui. De aceea îndemn mereu părinții să prevină boala nu să o trateze ulterior.

Sunt foarte multe boli eruptive care seamănă cu rujeola. Diagnosticul de certitudine îl pune numai laboratorul prin dozarea anticorpilor antirujeola. Deci recomand să faceți un test de sânge pentru a fi siguri de diagnostic. Vaccinul ROR se face oricum deoarece este și importiva rubeolei și oreionului. În străinătate există și vaccinuri separate, nu 3 în 1. Dacă aveți certitudinea că ați avut rujeolă puteți face pe celalate doau, dar nu le gășiți în țară.

Rubeolă sau pojarelul poate fi o boală ușoară la copii dar foarte gravă la gravide prin efectele asupra fătului (avort, deces intrauterin sau malformații grave a nou-născutului). Recomand femeilor care planifică o sarcină să-și verifice anticorpii antirubeola și dacă nu au avut boala sau nu au fost vaccinate să se vaccineze înainte de sarcina.

 

           7.  Există după părerea dumneavoastră o legătură între ROR și autism?
S-a verificat și demonstrat de către specialiști că nu există nicio legătură. Sunt alți factori care duc la autism. În 50 de ani de când vaccinez copii eu personal nu am avut nici un caz de autism după vaccinare și am vaccinat mulți copii. Sunt părinți care “dezvoltă” tot felul de boli în urmă vaccinării. Orice problemă medicală apărută o bună perioada după imunizare o atribuie vaccinului. Am avut inclusiv caz de luxație congenitală de sold la copil care a fost legată de părinți de vaccinarea copilului.

 

           8.  Există diferențe între vaccinarea oferită de stat, gratuit, și cea privată?
Programele naționale variază de la țară la țară în funcție de posibilitățile financiare. La noi sunt foarte multe vaccinuri opționale nu pentru că nu ar fi importante și recomandate de OMS și UNICEF ci pentru că statul nu are bani să le asigure pe toate. Sunt în jur de 90 de țări cu posibilități financiare care fac toate vaccinurile pe programe naționale. Eu recomand toate vaccinurile opționale pentru că este mai simplu să previi o boală decât să o tratezi. Fiecare copil reacționează la boală în funcție de imunitatea personală.

Dr. Ana Culcer

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde vei găsi și alte informații la fel de utile despre creșterea copilului.

Autor

Scrie un comentariu