Când copiii noștri fac mofturi la mâncare și spun „nu îmi place” chiar înainte de a gusta ceva pentru prima dată, de obicei noi le spunem: „Dar nici măcar n-ai gustat. De unde știi că nu îți place?”

Într-adevăr, cum să știm dacă ne place sau nu ne place o anumită mâncare dacă noi nu o gustăm înainte? Același principiu putem să îl folosim și atunci când vrem să stârnim interesul copilului nostru pentru anumite activități sau când vrem să-i descoperim abilități și talente. Dacă vrem să știm ce anume îi place și ce nu, e nevoie să îl expunem activităților respective. Și putem face acest lucru în mod deliberat, special pentru a-i stârni interesul.

Când fiica-mea avea 3 ani am fost la mare 2 săptămâni într-o stațiune destinată părinților cu copii. În drumul de la căsuța noastră până la mare sau până la restaurant, treceam mereu pe lângă terenurile de tenis. Așa că ne opream des să ne uităm la cei care jucau tenis. Bineînțeles, Ioana a început să pună întrebări de fiecare dată: De ce au plasă? E grea racheta? Cât de sus sare mingea? De ce aici joacă doar doi și acolo joacă patru? Etc. I-am răspuns la întrebări demonstrând răspunsurile cu rachetele și mingile din cutia de pe alee. Azi așa, mâine așa, până când într-o zi a spus: „Vreau și eu!”. Așa că am vorbit cu un instructor și a reușit să facă și ea 3 lecții de tenis în ultimele zile de vacanță. Însă a rămas cu amintiri frumoase și credința că ea poate să joace tenis dacă vrea.

Când învață adunări și scăderi la grădiniță am început să caut și exerciții pe internet. Și am găsit un site interesant cu activități atractive care i-au plăcut Ioanei, dar care țineau doar câteva minute. Dacă vroiai exerciții pe durată nelimitată trebuia să plătești un abonament. Cum noi nu am plătit abonamentul, Ioana avea parte doar de câteva minute de adunări și scăderi pe zi. Ceea ce însă a făcut-o să își dorească să facă mai multe și să ajungă la credința că ei îi place matematica. Ceea ce nu cred că era valabil înainte.

Când era în grupa mică, eu am vrut să facă dans. Vroiam să facă mișcare și vroiam să știe să danseze, mai ales fiindcă eu mi-aș fi dorit să știu. A făcut câteva luni dans ca opțional la grădiniță până a spus că ea vrea la balet. Vedea la grădiniță ce fac colegele ei la balet, așa că eu am presupus că e atrasă de rochițele lor frumoase și atât. Însă pasiunea pentru balet împlinește îndată …3 ani. Și de cele mai multe ori nu mai merge în costumul frumos. Iar când a întrebat-o cineva în vacanța trecută ce îi place cel mai mult la grădiniță, răspunsul a fost: „Baletul!”.

În altă zi a venit de la grădiniță spunând că vrea să facă pian. Ups! Ce-o fi apucat-o? Am aflat ulterior că aproape toți cei 11 colegi pe care îi are în grupa merg la opționalul de pian, așa că probabil vrea și ea să fie ca ei. Și a început să facă lecții de pian de două ori pe săptămână însă pasiunea a crescut și a crescut de vroia să adoarmă seara doar pe CD-uri cu muzică la pian. Asta până când … într-o zi a venit cineva la grădiniță și le-a cântat la vioara. Și așa a început marea dragoste! Ne-a povestit tot ce a aflat despre vioara, a început să deseneze viori înconjurate de inimioare, se făcea că ține o vioara în mâna și cânta de cum deschidea ochii dimineața, astfel încât am căutat un profesor, i-am cumpărat vioara și … a început lecțiile de vioara. Oare aflam vreodată dacă îi place sau nu să cânte la vioara dacă nu avea ocazia să asculte pe cineva la vioara? Cred că nu.

Așa că familiarizați-i pe copiii voștri cu cât mai multe activități și vedeți dacă le stârnesc interesul sau nu. Luați-o treptat. Nu îi forțați, nu îi obligați și nu îi grăbiți. Opțiuni sunt foarte multe: expoziții de pictură, concursuri de sport, demonstrații olărit, dresaj canin, concerte de muzică, emisiuni tv sportive (tenis, patinaj, gimnastică, fotbal, etc), posturi de radio, CD-uri, jocuri, albume cu informații generale, jocuri pe calculator de matematică, limbi străine, concerte de muzică, etc. Puteți să vizonati filme de youtube despre țări, rețete de mâncare, circ, gimanstică, parașutism, alpinism, pilotat avioane și multe, multe altele. Chiar și mersul la doctor pe unii copii îi poate fascina și pot hotărî încă de mici: Eu am să mă fac doctor! Dar puteți să vizitați ferme, puteți merge la pescuit, puteți face drumeții în pădure să observați toate plantele, puteți să le cereți rudelor sau prietenilor să le povestească despre ce fac ei la servici, etc. Oricum astfel copilul vostru va acumula foarte ușor foarte multe informații și va hotărâ singur ce domenii vrea să cunoască mai în profunzime. Succes!

Mihaela Zaharia

Psiholog și trainer în cadrul firmei Mind Master

Dacă ți s-a părut util acest articol, dă LIKE paginii noastre de Facebook, unde vei găsi și alte informații la fel de utile despre creșterea copilului.

Autor

Scrie un comentariu